O nouă alertă RO-Alert a fost transmisă aseară locuitorilor din județul Tulcea, după ce drone rusești au fost detectate în proximitatea graniței cu Ucraina, lângă localitatea Chilia Veche.
Pentru a proteja populația, autoritățile au emis rapid avertizarea, cerând cetățenilor să rămână în case sau să se adăpostească în beciuri. Mesajul RO-Alert a fost trimis în jurul orei 21:00.
În urma detectării dronelor, Forțele Aeriene Române au trimis de urgență două avioane F-16 de la baza din Borcea, care au monitorizat mișcarea acestora. Inițial, dronele se îndreptau spre municipiul Tulcea, însă semnalul radar a fost pierdut la aproximativ 12 kilometri nord-est de oraș.
Potrivit observatornews.ro, o altă dronă a fost identificată la 2 kilometri de Lacul Razim, dar și aceasta a dispărut de pe radar la 9 kilometri de localitatea Jurilovca, după ce a trecut aproape de comuna Mihai Viteazu din județul Constanța.
La ora 22:16, autoritățile au transmis încetarea alertei aeriene, iar aeronavele F-16 s-au întors la bază.
Ministerul Apărării Naționale a declarat că nu există indicii că vreuna dintre drone ar fi avut impact pe teritoriul României.
„Încetarea alertei aeriene a fost transmisă începând cu ora 22 şi 16 minute, iar aeronavele F-16 au revenit pe baza de dislocare. Nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Structurile cu competențe din Ministerul Apărării Naționale vor analiza datele și informațiile disponibile pentru stabilirea circumstanțelor producerii acestui eveniment.
De asemenea, începând cu dimineața zilei de joi, 24 octombrie se vor efectua cercetări în cele două zone în care au fost pierdute semnalele radar”, a transmis Constantin Spînu, purtător de cuvânt MApN, citat de sursa menționată anterior.
În cursul dimineții de joi, 24 octombrie, se vor desfășura investigații în zonele în care au fost pierdute semnalele radar, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
+ There are no comments
Add yours