Statul roman ofera bani pentru cei care isi construiesc sau renoveaza casa. Vezi conditiile

Statul roman ofera 8.000 lei pentru persoanele care isi construiesc o casa sau doresc sa o renoveze.

Circa 10.000 de romani pot beneficia de bani pentru construirea de locuinte noi sau renovarea cu materiale ecologice prin programul “Casa Verde” si “Casa Verde Plus”, lansate in consultare publica, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Pasca-Palmer, pentru Digi 24.

„In acest mandat, am vrut sa punem in Romania niste masuri concrete prin care sa stimulam o tranzitie catre economia verde. Ori economia verde inseamna ca avem mediul in centru cresterii economice. Programul Casa Verde Plus atinge un domeniu important pentru ca materialele de constructii au o amprenta de carbon mare, in general. O casa ecologica este mult mai ieftina”, a spus Cristiana Pasca – Palmer.

“Casa Verde Plus vine si completeaza si cu subventii pentru materiale de constructie ecologica, pentru sisteme de izolatie a casei cu materiale ecologice. Programul integral are 198 milioane de lei, dintre care 93 de milioane sunt pentru programul clasic, de inlocuire a sistemelor de incalzire si 45 milioane lei pentru partea de materiale de constructie ecologica. Pentru persoanele fizice, banii alocati prin program ar putea ajunge pentru circa 10.000 de persoane. O persoana fizica poate primi o finantare de 6.000 de lei pentru achizitia unor panouri solare care sa asigure apa calda menajera, adica 100% din costuri. In cazul achizitiei unei pompe de caldura, finantarea ajunge la 8.000 de lei, adica 70 – 80% din costurile totale pentru ca panourile solare vor putea fi finantate in proportie de 100%. Asociatiile de locatari nu vor putea, inca, sa acceseze acest program pentru ca este o interpretare juridica din cauza careia nu o pot face. Lucram si la aceasta”, a precizat ministrul Mediului.

Conform ghidurilor aflate in dezbatere publica, proiectele finantate prin “Casa Verde Plus” vor include, pe langa sistemele de incalzire, optimizarea energetica prin folosirea de materiale cu amprenta redusa de carbon, sisteme de acoperisuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse si sisteme de iluminat ecologice.

Potrivit ministrului, romanii care vor sa acceseze aceste programe trebuie sa se inscrie la Agentia pentru Protectia Mediului de pe raza judetului unde locuiesc si sa intocmeasca un dosar. Angajatii de la Administratia Fondului de Mediu vor analiza dosarul, apoi va fi semnat un contract cu viitorul beneficiar, care va avea la dispozitie un an pentru a achizitiona sistemul si a depune facturile pentru decontare. Finantarea va fi acordata pe principiul „primul venit, primul servit”.

Persoanele fizice vor putea sa se inscrie in programul „Casa Verde” daca au, inainte de toate, domiciliul in Romania. Totodata, acestea vor trebui sa fie proprietari sau coproprietari ai terenului si ai casei pentru care se va instala sistemul de incalzire nepoluant, iar imobilele sa nu faca obiectul unui litigiu in instanta, unei revendicari legale ori unei proceduri de expropriere pentru utilitate publica.

Alte conditii vor fi ca solicitantii sa nu aiba datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale si sa nu fi fost condamnati in trecut pentru infractiuni contra mediului. „Nu este eligibil solicitantul care detine in proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe constructii, dintre care unele parti sunt comune, iar restul sunt proprietati individuale, pentru care se intocmesc o carte funciara colectiva si cate o carte funciara individuala pentru mai mult de doua unitati individuale, apartamente – locuinte, aflate in proprietate exclusiva, care poate fi reprezentata de locuinte si spatii cu alta destinatie, dupa caz”, este punctat in proiectul de ordin MMAP.

+ There are no comments

Add yours