În acest an, Rusaliile,Pogorârea Sfântului Duh sau Duminica Mare, așa cum este cunoscută sărbătoarea în popor, pică în ziua de duminică, 4 iunie 2023. Totodată, luni, 5 iunie este o altă zi importantă în care se sărbătorește Sfânta Treime, astfel, bugetarii vor avea încă un weekend prelungit.
Sărbătoarea Rusaliilor se sărbătorește la 50 de zile de la Paște și este celebrată Pogorârea Sfântului Duh și este reprezentată în calendarul Creștin Ortodox cu cruce roșie. În unele zone ale țării, în funcție de regiune, Rusaliile se serbează între 3 și 8 zile.
”Împărate ceresc”, cea mai puternică rugăciune de Rusalii
În această zi importantă, creștinii își împodobesc locuințele cu ramuri de tei sau ramuri verzi de nuc, acestea fiind simbol al limbilor ca de foc, semne ale coborârii Sfântului Duh. Focul în chipul căruia și-a făcut apariția Duhul Sfânt nu era unul natural și din acest motiv Scriptura vorbește de limbi ca de foc și nu limbi de foc.
Potrivit rânduielii bisericești, rugăciunea ”Împărate ceresc” se rostește de către credincioși chiar în ziua de Rusalii, nici mai devreme, nici mai tâziu. Ziua de Rusalii trebuie marcată cu această rugăciune, care este considerată una dintre cele mai puternice rugăciuni către Sfântul Duh, acesta fiind de mare ajutor în vremuri grele.
Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie! Amin”.
+ There are no comments
Add yours