Macul, denumit sugestiv și somnișor, pentru efectele sale calmante și sedative, a fost folosit ca leac încă din timpuri vechi, dovedindu-și eficacitatea în tratarea astmului bronșic, bolilor ficatului, anginei pectorale și migrenelor.
Considerate mici uzine de medicamente, semințele de mac se pot mândri cu un conținut bogat de minerale (iod, mangan, magneziu, cupru, zinc) care le transformă într-o sursă de energie naturală pentru organism.
La buna stare de funcționare a orgasnimului contribuie, de asemenea, o serie întreagă de substanțe vindecătoare, printre care lecitina, acidul oxalic și alcaloizii, care ajută la sporirea enzimelor şi a acizilor grași prezenți deja în corpul uman.
Semințele de mac vindecă osteoporoza
Cu un conținut de 73% acid linoleic, 10% acid palmitic, 13 % acid oleic și fosfor, semințele de mac ajută la întărirea sistemului osos.
Compoziția semințelor de mac, bogată în fosfor, ajută la o mai bună absorbție a calciului în organism. Toate acestea transformă macul într-un excelent remediu împotriva osteoporozei, o boală a oaselor, care până acum un secol era considerată o stare normală a persoanelor vârstnice.
Ce este osteoporoza?
O afecțiune caracterizată prin prezența demineralizarii osoase, asociată cu compromiterea structurii osoase trabeculare, afecțiune ce predispune osul la fractură în urma unui traumatism de mică intensitate sau chiar în lipsa acestuia.
Apare preponderant la femei, în perioada de menopauză, însă și la bărbații care consumă în mod excesiv alcool sau tutun; de asemenea, se poate produce și ca o determinare secundară a unor boli mai grave, precum cele sistemice (poliartrită, lupus sistemic, spondilită anchilozantă) sau anumite forme de cancer.
Studiu – Macul combate atrofia masei osoase
Această proprietate miraculoasă a macului, și anume, de combatere a atrofiei masei osoase, a fost descoperită întâmplător, odată cu transmutarea osemintelor unui cimitir vechi, aflat într-un cătun părăsit din Slovacia.
Ceea ce a atras atenția cercetătorilor a constat în faptul că oasele celor decedați nu prezentau semne ale osteoporozei. Și pentru că locuitorii regiunii erau cultivatori de mac, s-a ajuns la ipoteza că o astfel de plantă ar putea constitui remediu pentru combaterea bolii oaselor.
Pornindu-se de la această supoziție, oamenii de știință au realizat un studiu pe două grupuri de femei afectate de osteoporoză.
Pacientelor din primul grup li s-au administrat medicamente clasice pentru combaterea ostreoporozei, timp de 1 an de zile, în timp ce restului de paciente li s-au administrat diferite preparate din mac.
După 12 luni, cercetătorii au fost surprinși să constate că pacientele care urmaseră tratamentul cu preparate din mac au fost complet vindecate de boală, pe când restul femeilor încă sufereau de osteoporoză.
Rețetă cu semințe de mac împotriva osteoporozei
Ingrediente
10 gr. semințe uscate de mac, o cană cu apă clocotită, o lingură de miere de albine
Mod de preparare
Peste semințele uscate de mac se toarnă apa clocotită, recipientul se acoperă, iar când lichidul ajunge la o temperatură de 40 de grade Celsius, se adaugă și mierea de albine. Se amestecă bine, după care se acoperă vasul, se lasă la răcit, după care se strecoară.
Mod de administrare
Se va administra câte o lingură din acest preparat (lichid), de 2-3 ori pe zi, după mesele principale. Se ţin cure de maximum 2 săptămâni, pe o perioadă de 1 an.
Sursă: TopRemediiNaturiste.ro
+ There are no comments
Add yours