Calendar ortodox 28 martie 2023. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou este sărbătorit marți, 28 martie 2023 în calendarul creștin.
Calendar ortodox 28 martie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, mărturisitor al credinței în perioada iconoclastă din secolul al IX-lea.
Rugăciunea sfântă pentru sănătate și vindecare către Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou se rostește marți, 28 martie 2023!
Calendar ortodox 28 martie 2023. Sărbătoarea zilei de azi
Calendar ortodox 28 martie 2023. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, este sărbătorit în calendarul creștin ortodox în fiecare an la data de 28 martie.
Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), prigonitorul sfintelor icoane. Cunoscând încă din copilărie credinţa creştină, fericitul Ilarion s-a călugărit de tânăr, urmând cu multă râvnă învăţăturile Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, supunându-şi cu înfrânarea patimile cele trupeşti.
A vieţuit vreme de mulţi ani într-o chilie, unde se îndeletnicea cu rugăciunea, cu postul şi cu cercetarea Sfintelor Scripturi şi aşa s-a luminat cu darul nepătimirii. Mai târziu, a fost hirotonit preot şi s-a învrednicit a fi egumen la Mănăstirea Pelechitului, lângă Helespont, în Asia Mică. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni şi ca unul ce a suferit chinuri grele de la prigonitori, a primit şi cununa muceniciei, scrie ziarullumina.ro .
Calendar ortodox 28 martie 2023. Canon de rugăciune către Sf Ilarion cel Nou
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului
Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmosul:
Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea într-armată; iar Cuvântul, Domnul preaslăvit, întrupându-Se, a nimicit păcatul cel prearău, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostiv şi blând făcându-te prin pustnicie şi vesel cu adevărat, întru Duhul, milostivirii mă învredniceşte prin rugăciunile tale, Părinte Ilarion, ca să te laud acum întru veselia inimii mele.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvios fiind din pruncie, părinte şi luând crucea ta ai urmat lui Hristos, veştejind patimile trupului cu înfrânarea şi cu rugăciunile cele stăruitoare şi împodobindu-te cu lipsa de pătimire.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Supunându-te jugului celui prea uşor al Domnului şi ascultător făcându-te îndreptărilor Lui, Sfinte Preacuvioase Ilarion, ai aruncat de la tine povara cea prea grea a păcatului, preaînţelepte, câştigând sfinţenia.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Lanţurile păcatelor mele rupe-le, Preacurată, rugând pe Fiul tău şi Dumnezeu şi patimile ce mă chinuiesc nimiceşte-le, pururea Fecioară, ca, izbăvit fiind, să te cinstesc pe tine totdeauna, Preanevinovată Stăpână.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, Biserica cea stearpă din păgâni, prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţa ta, ca soarele strălucind cuvioase, cu raze strălucitoare a luminat cetele călugărilor şi întunericul demonilor a alungat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai fost prea vesel cu inima, cuvioase şi smerit cu duhul şi de dragoste dumnezeiască plin, având întotdeauna fire bine grăitoare.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu picăturile lacrimilor ai stins cărbunii păcatului şi izvorăşti precum mai înainte, aşa şi după moarte, noianuri de tămăduiri celor ce vin la tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tămăduieşte rănile sufletului meu şi cârmuieşte, te rog, mişcările minţii mele, către voirile Celui Ce S-a întrupat din tine, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Însuţi Tu, Domnul Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, strig Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminatu-ţi-ai inima ta, cu suiri cinstite şi ţi-ai întraripat mintea ca să priveşti numai către Dumnezeu, frumuseţea cea de negrăit şi să primeşti strălucirile razelor celor de acolo.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetând adânc asupra cuvintelor celor dumnezeieşti, ai scos de acolo dumnezeiasca cunoştinţă, şi ai împărtăşit-o tuturor celor ce aleargă cu evlavie la tine, Părinte Ilarion.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dulceaţa cuvintelor tale, veseleşte inimile celor ce aleargă la tine, căci tu însuţi făcând cele ce ai învăţat pe alţii şi găsindu-te în milostivă stare, ai avut cuvânt uşor de primit, cuvioase.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Stăpânul tuturor şi Domnul te-a făcut pe tine Stăpână şi Doamnă, Preacurată. Căci din pântecele tău S-a întrupat ca să izbăvească făptura Sa de vrăjmaşul cel ce o ţinea sub stăpânire.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Mijlocitor Te-ai făcut între Dumnezeu şi oameni, Hristoase Dumnezeule; căci prin Tine, Stăpâne, din noaptea necunoştinţei, către Părintele Tău, Începătorul luminii, ridicare am aflat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din ostenelile tale ţesându-ţi ţie haină de mântuire, cuvioase, te-ai îmbrăcat cu ea şi pe începătorul întunericului cu veşnică ruşine l-ai îmbrăcat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin înfrânare ai veştejit poftele trupului, cuvioase şi ai primit har ceresc, tămăduind cu veselie bolile de tot felul ale oamenilor, Părinte Ilarion.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ilarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mâinile tale cele dumnezeieşti ţinându-le fără de oboseală ridicate către Dumnezeu, părinte, au doborât la pământ meşteşugirile celui viclean şi au dăruit tuturor celor bolnavi sănătate.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
+ There are no comments
Add yours