Nicolae Guță e un bărbat împlinit din toate punctele de vedere. Dacă pe plan profesional totul îi merge foarte bine, are o mulțime de evenimente, deși a decis să părăsească pentru o perioadă lumina reflectoarelor, nici pe plan personal nu o duce deloc rău. Cântărețul de manele e tatăl a 12 copii, iar acesta ne-a dezvăluit, în exclusivitate, că se gândește și devină din nou părinte și chiar să adopte.
Nicolae Guță se poate bucura de o familie cât se poate de numeroasă, căci cunoscutul cântăreț de manele, unul dintre cei mai apreciați artiști, are 12 copii și nu vrea să se oprească aici. După ce anul trecut a devenit din nou tată de băiețel, asta pentru că soția lui, Cristina, i-a mai dăruit un moștenitor pe Selin, cântărețul spune că își dorește să-și măreasă din nou familia.
În exclusivitate pentru Spynews.ro, Nicolae Guță ne-a vorbit despre viața de familie, despre copiii săi, despre relația pe care o are cu Cristina, partenera sa, dar și despre faptul că are de gând să devină din nou părinți.
Nicolae Guță își dorește să se căsătorească religios cu Cristina, femeia care i-a dăruit doi copii
Cu toate că nu e căsătorit religios cu mama celor doi copii ai săi, Eden și Selin, Nicolae Guță nu exclude varianta de a face și acest pas cu Cristina și de a și spune DA și în fața lui Dumnezeu, eveniment urmat și de o petrecere.
”Îi mulțumesc Cristinei că mi-a dăruit doi copii: Eden și Selin, lucrurile s-au liniștit. Cristina îmi poartă numele, dar dacă te gândești la vreo petrecere cu fast, probabil că va veni și acest lucru, doar că la momentul potrivit, la locul și la momentul potrivit. Noi suntem căsătoriți civil. Eu nu zic nu la cununia religioasă, dar la momentul potrivit. Trebuie să terminăm căsuța, sunt mai multe lucruri care trebuie puse la punct și în ordine în același timp”, a spus Nicolae Guță, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Cu toate că doar 8 copii din cei 12 au fost recunoscuți de către Nicolae Guță, artistul e atât de mândru de faptul că între frați există o relație bună. El mărturisește că a avut grijă ca niciunul să nu ducă lipsă de nimic și s-a implicat în viața lor atât cât i-a fost permis.
Artistul susține că observă apropierea sufletească dintre frați și acest lucru îl bucură foarte mult. El mărturisește că tot timpul a avut să fie un tată protector pentru copii și i-a îndrumat cu cel mai bune sfaturi pentru a avea un viitor frumos.
”Mă mândesc cu relația fraților între ei, a copiilor mei. Văd cu ochii mei și se vede de la distanță că între ei e o oarecare apropiere sufletească. Am avut de grijă, atât cât mi s-a permis și cât se poate, să mă implic în viața fiecăruia dintre ei și într-un mod pozitiv am căutat să le pun palma în spate și să-i împing ușor pe cei mai mari spre un viitor bazat pe corectitudine, bazat pe lucruri care să nu aducă rău familiei, lucruri care să le facă bine în viață, asta mi-am dorit mereu, nici stropii de ploaie să nu ajungă deasupra copiilor mei”, a mai spus Nicolae Guță.
Manelistul vrea să devină din nou tată de fată! Își dorește să și adopte copii
Pentru că are doi copii mai mici din relația cu Cristina, Nicolae Guță susține că e mult mai atașat de aceștia și parcă acum ar fi devenit tată pentru prima oară. Cântărețul ne-a declarat că deși are o vârstă și poate că acum nu ar fi trebuit să mai aibă atât de multă răbdare, iată că e surprins de cât de atașat e de micuți.
”Sunt foarte neastâmpărați, dar sunt atât de drăguți. Îi iubesc, parcă pur și simplu acum e prima dată când am copii, e un sentiment atât de puternic în sufletul meu. Totuși am o vârstă, sunt trecut prin viață, nu mă așteptam să am atât de multă răbdare și să-i iubesc atât de mult. Pentru mine înseamnă totul copiii aceștia. Pe toți îi iubesc, dar față de ei am ceva aparte pentru că ei sunt mai micuți și foarte dulci în același timp”, mai zice Nicolae Guță.
Artistul susține că își mai dorește să mai aibă încă un copil cu Cristina și speră ca Dumnezeu să le oferă și o fetiță. Cântărețul spune că iubește foarte mult copiii și de fiecare dată când îi vede e extrem de emoționat.
”Eu mi-aș mai dori să mai am cu Cristina încă un copil, poate va îngădui Domnul să avem și o fată. Eu iubesc copii, acesta e adevărul, îi admir și îmi e drag și de copiii care nu sunt ai mei, am o slăbiciune la copii eu, mi-am dorit mulți frați și am o slăbiciune pentru copii. Am ceva aparte pentru copii, să-i văd crescând, cel puțin pe cei mici când îi văd plâng și râd, plâng și râd. Sunt momente foarte emoționante”, mai zice el.
Nicolae Guță susține că în cazul în care Dumnezeu îi va oferi lui și partenerei sale un băiețel, atunci au hotărât încă de pe acum să adopte două fetițe, căci aceasta e marea lor dorință. Interpretul susține că mereu și-a dorit ca el să aibă frați mulți, însă dacă nu s-a întâmplat așa, artistul spune că iată că a primit în schimb mulți copii, ceea ce îl bucură foarte tare.
Artistul ne-a precizat că cea mai mare durere e pentru un om atunci când vrea să se bucure cu adevărat și nu are pe nimeni alături. Din păcate, Nicolae Guță mai are doar un singur frate, căci celălalt a murit, iar pierderea suferită l-a făcut să înțeleagă cum e cu adevărat viața.
”Dacă nu va fi fetiță am spus că voi merge cu Cristina și voi înfia încă două fete, vrem să avem setul complet. Vrem să avem cinci copii, vrem să avem familia mare, eu tot timpul mi-am dorit 10-12-15 frați pentru că știi care e cea mai mare durere în viața unui om?! E atunci când vrei să te bucuri cu adevărat și vrei ca cineva să fie cu sufletul lângă tine și nu are cine. Când l-am pierdut pe frățiorul meu atunci am înțeles acest lucru. Când ai bani și ai un oarecare statut, poți să-ți faci pentru o seară mulți ”frați”, că toată lumea vrea să câștige ceva de la tine, așa este lumea, dar cu adevărat când cineva se bucură pentru tine e fratele tău de sânge. Pentru că mi-aș fi dorit foarte mulți frați, Dumnezeu mi-a îngăduit să am foarte mulți copii”, a mai zis el.
În ceea ce privește relația cu copiii lui, Nicolae Guță ne-a mai spus că dacă ar putea ar vrea să stea cu toții într-o casă și să se bucure de o familie numeroasă, dar din păcate acest lucru nu este posibil.
”La ora actuală am copii care au devenit părinți, avem nepoți. Eu mi-aș dori să stau cu toți într-o casă dacă aș putea, aș sta și acum cu ei, cu toți”, mai spune el.
De ce s-a retras Nicolae Guță din lumina reflectoarelor?
Dacă în urmă cu ceva ani Nicolae Guță era o prezentă constantă pe micile ecrane, tot de câțiva ani a decis să și renunțe la acest lucru și să-și vadă mai mult de carieră și familie, dar dincolo de camerele de filmat.
El ne-a spus și care au fost motivele pentru care a luat această decizie, unul dintre ele fiind reprezentat de dorința fratelui său de a nu mai fi implicat în tot felul de controverse și scandalurii.
”Am decis pentru o perioadă să nu mai apar cel puțin public sau pe vreun canal de televiziune pentru că am considerat că e binemeritată o pauză, apoi dat fiind faptul că am fost în mijlocul controverselor cu sau fără voia mea, mai mult fără voia mea, pentru că nu mi-am dorit eu niciodată să-mi fac nicio firmă pe spatele cuiva, am consider că e de ajuns pentru mine. Am un frățior pe care îl iubesc și în respect, iar el la fiecare apariție de-a mea controversată chiar s-a necăjit și mi-a zis că mă roagă din suflet să mă liniștesc, să-mi văd de treaba că e și o vorbă: o bâtă la un car de oameni ajunge. Ca să nu-l mai supăr, dat fiind faptul că pierdut un frățior și îl mai am doar pe el, am zis că dacă îl supăr pe fratele meu în continuare nu e bine pentru mine”, ne-a mai zis cântărețul de manele.
Mai mult de atât, Nicolae Guță ne-a mai transmis că și-a dorit să ia o pauză de la aparițiile TV pentru liniștea sa și a familiei lui, însă susține că o să mai apară pe micile ecrane, dar în alte contexte. Artistul spune că la muzică nu a renunțat în niciun fel și tot timpul are o mulțime de concerte, drept urmare chiar la momentul acestui interviu, Nicolae Guță se afla în afară țării acolo unde va susține mai multe concerte.
”Totodată, pentru liniștea mea personală, pentru liniștea familiei, liniștea copiilor, cred că a fost o decizie deșteaptă din partea mea. O să mai apar la TV, dar în alte contexte și alte iposteze, fie ele familiare sau legate de activitatea mea profesională sau muzicală, eu din muzică n-am dispărut, din contră, am foarte multe evenimente, îi mulțumesc Domnului, chiar nu pot să fac față cerințelor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru partea profesională, pentru partea muzicală, pentru intuiția mea muzicală, percepția mea muzicală chiar n-a rămas în spate. Cei care mă cunosc și cei cu care apreciez chiar îmi apreciază muncă”, ne-a mai zis el.
În încheiere, Nicolae Guță a mărturisit că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot ceea ce i-a oferit atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, iar artistul susține că acum îi este bine așa cum e.
”Mulțumesc lui Dumnezeu că din punct de vedere profesional nu mă bat cu cărmida în piept că sunt eu nu știu cine, știu cine sunt, îmi știu locul, îmi știu pătrățica mea, nu vreau nici mai mult, nici mai puțin, sunt chiar foarte bine”, a mai spus Nicolae Guță, în exclusivitate Spynews.ro.
+ There are no comments
Add yours