Cutremurul din Turcia şi Siria și dezastrul provocat de acesta au alertat autorităţile din România. Din păcate, la noi în țară, programele de consolidare a clădirilor cu risc seismic nu prea au avut loc, deşi seismul din 77 a arătat ce tragedii ar putea avea loc. Avem peste 20.000 de clădiri vulnerabile, construite înainte de 1977, numai în Capitală.
Se dau bani de la stat pentru consolidarea clădirilor. Un cutremur cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter ar provoca un adevărat dezastru în România. În ultimii 30 de ani, proiectele de consolidare a clădirilor cu risc seismic au fost aproape inexistente. Numărul de clădiri vulnerabile consolidate ar putea crește în acest an datorită fondurilor obținute prin Planul de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel de proiecte au fost propuse și prin programe naționale și locale.
Însă, pentru a beneficia reconsolidare pe banii statului, românii trebuie să respecte mai multe condiții impuse. Programul se va desfășura pe parcursul a patru ani, iar prin acesta este vizată consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat (clasa de risc seismic I și II) deținute sau administrate de persoane fizice, firme sau autorități și instituții publice.
Românii își pot reconsolida clădirile pe banii statului.
„Începând cu data de 3 ianuarie 2023, ora 10:00, solicitanții Programului au la dispoziție o perioadă de 60 de zile pentru a încărca, în platforma digitală investitii.mdlpa.ro, cererea de finanțare, însoțită de raportul sintetic al evaluării seismice și de raportul de audit energetic, în cazul în care aceștia solicită finanțare integrată”, potrivit MDLPA.
Însă, cei care sunt interesați de acest program trebuie să știe că odată consolidate cu bani de la stat, clădirile nu pot fi vândute timp de 25 de ani, în cazul spațiilor cu destinația de locuință, și timp de zece ani, în cazul spațiilor cu altă destinație, decât dacă se rambursează integral banii primiți pentru consolidare.
De asemenea, prin acest program , firmele și persoanele fizice pot consolida cu bani de la stat clădiri cu un regim de înălțime de minimum P+3 etaje și cel puțin zece apartamente.
În urma cutremurelor din Turcia, autoritățile au început verificările clădirilor cu risc seismic ridicat. În plus, Nicolae Ciucă a solicitat ca pe baza măsurilor care au fost luate în Turcia și a companiilor care au fost identificate ca executând lucrări de construcții în zona unde s-a produs cutremurul să se verifice dacă au construit și în România. De asemenea, a cerut ca standardele din domeniul construcțiilor și calitatea materialelor să fie revizuite.
Ce este prevăzut în documentele din proiectele de construire trebuie să fie similare cu ceea ce se realizează în realitate. Un comitet interinstituțional va fi constituit în acest scop. Astfel, în urma rezultatelor de pe teren se vor stabili măsurile care pot fi luate la nivelul fiecărei instituții în parte.
Un cutremur cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter ar provoca un adevărat dezastru în România. În ultimii 30 de ani, proiectele de consolidare a clădirilor cu risc seismic au fost aproape inexistente. Numărul de clădiri vulnerabile consolidate ar putea crește în acest an datorită fondurilor obținute prin Planul de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel de proiecte au fost propuse și prin programe naționale și locale.
Răzvan Munteanu, director executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a vorbit despre situația clădirilor cu risc seismic de la noi din țară. Reprezentantul instituției susține că procesul de consolidare este unul destul de dificil nu doar din punct de vedere al investițiilor, ci și din punct de vedere juridic. Din 2018 și până în prezent, instituția a reușit să consolideze 10 imobile, însă proprietarii nu s-au putut muta încă înapoi din cauza unor probleme legale.
„În ultimii 30 de ani s-a consolidat mult mai puțin la nivelul Bucureștiului față de nevoile reale. În 2018 Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, instituție nou înființată, din nevoia de a avea o instituție specializată pe partea de consolidări, a inițiat un program de 10 imobile, care au fost consolidate, tot ceea ce înseamnă categorii de lucrări de structură au fost implementate, a rămas un rest de executat pe partea de arhitectură și instalații.
Aceste lucrări au fost cuprinse într-un contract cu Compania Municipală de Consolidări, companie care astăzi este în faliment. Am trecut printr-un set de ițe de natură juridică, astăzi lucrurile sunt clarificate în proporție de 90%. Estimarea noastră este că anul acesta vom intra să finalizăm cele 10 șantiere”, a spus directorul AMCCRS pentru impact.ro.
Românii ar putea primi vouchere de până la 4.000 de lei. Banii vor putea fi folosiți pentru înlocuirea electrocasnicelor și repararea casei.
Conform autorităților, noile vouchere vor ajunge la persoanele care se află în imposibilitatea de a avea un loc de muncă, bătrânii fără sprijin și la familiile cu peste cinci copii. Măsura va putea fi aplicată începând cu anul viitor, dacă va fi aprobată și de Comisia Europeană.
Cum arată o familie care are nevoie de bani de la stat
Vali Stânga locuiește în comuna Țintești, județul Buzău, în casa unui unchi, alături de soție și cei cinci copii minori pe care îi au împreună și proprietarul locuinței.
Cei 8 oameni se înghesuiesc în două camere și o bucătărie, unde împart puținele lucruri pe care le au. Venitul familiei Stânga este constituit din alocațiile copiilor și ajutorul social de la primărie.
Proprietarul casei spune că îi este teamă că s-ar putea întâmpla ceva cu cei care locuiesc aici, pentru că pereții sunt din ce în ce mai șubrezi și acoperișul a început să se lase. Familia a aflat vestea că statul are în plan să ofere gospodăriilor sărace, cu mulți copii, câte un ajutor financiar de 4.000 de lei pentru repararea locuințelor și dotarea acestora cu electrocasnice, iar asta îi face pe cei doi bărbați să spere că vor putea folosi această sumă pentru a consolida casa în care trăiesc.
Casa în care își duc traiul cele opt suflete stă să se prăbușească, iar odaia de la drum nu mai poate fi locuită din cauza crăpăturilor din pereți.
„Dacă aș primi banii aceștia, aș repara acoperișul și camera de la drum. S-a lăsat acoperișul și pentru că am rămas cu puține camere, dorm toți băieții cu mine”, a spus Vali Stânga, tatăl celor cinci copii.
Soția acestuia ar avea nevoie de electrocasnice, ca să scape de chinul spălatului la mână, mai ales pentru că o face pentru atâtea persoane.
„Aș lua de toate, dar mai ales o mașină de spălat. Am atâtea persoane după care trebuie să spăl”, a declarat femeia.
O femeie din Gălbinași, o altă localitate buzoiană, a tresărit când a auzit de banii promiși de stat, care ar putea să o ajute să-și renoveze casa. Totuși, s-a întristat când a aflat că ar putea să nu primească nimic, deoarece are doar patru copii, nu cinci, așa cum este prevăzut.
„În casă, aduc bani și eu, dar și soțul meu, care s-a angajat de o lună de zile. Mai sunt ajutată de biserică, de oamenii de acolo. Venitul este însă extrem de mic și aș dori să primesc acești bănuți pentru a termina casa pentru copii”, a declarat Alexandra Vasile.
Potrivit autorităților, numărul beneficiarilor români care ar putea trece de 220.000. Suma unui voucher va fi de 4.000 de lei, bani pentru repararea casei și schimbarea aparatelor electrocasnice: frigider, mașină de spălat și aragaz.
Dacă autoritățile vor obține aprobarea din partea Comisiei Europene pentru alocarea acestor fonduri, măsura va fi aplicată de la anul.
+ There are no comments
Add yours