Tot mai mulți români le-au semnalat autorităților faptul că au primit două facturi în loc de una, după ce au semnat cu un alt furnizor. Specialiștii atrag atenția că astfel de practici sunt tot mai des întâlnite și că trebuie să ia imediat legătura cu furnizorul.
De când românii au avut o mai mare libertate de a trece la un alt furnizor, s-a creat un haos în privința facturilor. Unii români le-au explicat autorităților că au primit două facturi în loc de una, pentru aceeași perioadă.
Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că nu trebuie plătite ambele facturi, ci doar cea de la furnizorul actual, asta dacă nu este vorba de o altă notificare.
Românii susțin că au primit două facturi emise pentru aceeași perioadă
Autoritățile spun că au existat situații în care un client s-a trezit cu două facturi, una din partea furnizorului curent și alta din partea companiei căreia i-a solicitat rezilierea contractului.
În plus, acest lucru poate fi datorat faptului că operatorul economic din partea furnizorului căreia i se cerut rezilierea contractului nu s-a ocupat cu acest lucru, iar factura a fost emisă ca și cum el ar fi în continuare client.
„Vreau să ne lămurim clar că aici vorbim de o emitere automată a unor documente cu caracter fiscal. Deci, undeva, probabil, în spatele acestui document, cineva nu a operat în sistem faptul că acest consumator nu mai este beneficiarul serviciilor furnizorului de energie”, a explicat Horia Constantinescu, pentru Antena 3.
Autoritățile recomandă să notifice furnizorul, pentru a-i semnala problema, dar mai ales să nu plătească cea de-a doua factură, deoarece există posibilitatea de a fi păcăliți și cel, mai probabil, nu s-a făcut o actualizare a datelor.
„Noi recomandăm permanent un prim contact cu operatorul economic pentru a-i da acestuia posibilitatea de remediere și aș vrea să înțelegem că cei mai mulți dintre furnizorii pe care i-am văzut aici au portofolii de câteva sute de mii de clienți. Cu toate acestea, ne confruntăm cu situații de genul acesta. Ceea ce nu poate vorbi cu siguranță despre un mod de operare”, a mai spus Horia Constantinescu, pentru sursa citată anterior.
+ There are no comments
Add yours