Maria Ciobanu (84 de ani) își petrece sărbătorile de iarnă departe de meleagurile natale.
Celebra cântăreață de muzică populară a plecat în Statele Unite ale Americii la începutul iernii pentru că suferă de
bronșită, iar temperaturile scăzute de la noi nu îi fac bine.
Cu toate că an de an, artista își petrecea sărbătorile de iarnă în România, de data aceasta a făcut o excepție, iar toată lumea a început să se întrebe dacă nu
cumva Ciocârlia muzicii populare românești se confruntă cu probleme de sănătate mai grave decât bronșita despre care a vorbit în presă fiul ei, Ionuț Dolănescu.
Mama se află în America, vorbim zilnic la telefon, regretă că nu a fost în țară de aceste sfinte sărbători, în perioada iernii preferă să stea acolo, pentru că are o bronșită și îi prinde mai bine clima de acolo.
E o climă uscată în Los Angeles, California, și stă acolo, dar de abia așteaptă să se întoarcă în țară, pentru că se simte foarte bine cu nepoțeii.
Și eu o aștept, s-o duc la Perşinari, să ne bucurăm de dânsa câte zile i-o mai da Dumnezeu, anul ăsta împlinește 85 ani – a declarat Ionuț Dolănescu, pentru starpopular.ro, în urmă cu câteva zile.
+ There are no comments
Add yours