Trebuie sa imi urmez inima ?

Există o vorbă populară că am crescut auzind și crezând. Potrivit profesorilor și alți adulți din viața mea, dacă voiam să cresc și să fiu fericit, singurul lucru pe care trebuia să-l fac era să-mi urmăresc inima.

Copilului care întreabă: „Ce ar trebui să fiu când voi fi mare”, primește răspunsul „Doar urmează-ți inima”. Elevul care trebuie să aleagă între fanfară și fotbal primește instrucțiuni: „Doar urmează-ți inima”. Elevul de liceu are cu siguranță acest răspuns introdus în procesul său de luare a deciziilor din adolescent și îl va folosi atunci când decide cu cine ar trebui să se întâlnească, cu prietenii pe care ar trebui să-i păstreze, la ce universitate ar trebui să meargă și dacă ar trebui sau nu. du-te la acea petrecere de băutură.

Cuvântul inimă apare de peste 900 de ori în Biblia engleză. De foarte puține ori din cele 900, Scriptura se referă de fapt la organul din pieptul unui bărbat sau al unei femei. Bineînțeles, când ne referim la inimă în proverba „Urmează-ți inima”, nu ne referim nici la pompa fizică de sânge a corpului. Când Biblia și ne referim la inimă în acest fel, ne referim la sursa sentimentelor, intelectului și emoțiilor unui om. Ne referim la ființa cea mai interioară a unui bărbat sau a unei femei.

„Doar urmează-ți inima.” Există pericol în acea zicală? Poate că, atunci când unui copil i se spune să-și urmeze pasiunile dacă ar trebui să fie astronaut sau medic, nu i se face rău. Cu toate acestea, mulți oameni care pretind creștinismul folosesc această expresie pentru a-și guverna deciziile cu privire la cum să-L slujească lui Dumnezeu. Uneori chiar se închină lui Dumnezeu folosind această afirmație (de exemplu, „Atâta timp cât este din inimă, nu contează cum Îl închini lui Dumnezeu!”) Este adevărat? Nu, nu este! Lui Dumnezeu îi pasă cum ne închinăm Lui și El a dat detalii despre cum trebuie să facem acest lucru.

Isus spune: „Închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și adevăr” (Ioan 4:23). Închinarea trebuie să fie în duh (din inimă), dar trebuie să fie și în adevăr. De unde vine acel adevăr? Ea vine din suma Cuvântului lui Dumnezeu (Ps. 119:160; Ioan 17:17). Pentru a evita balansarea în extrema opusă, o voi sublinia din nou; închinarea trebuie să vină din inimă (deci, „duh și adevăr;” Marcu 7:6-8), dar inima nu este sursa care ne informează despre ceea ce este închinarea acceptabilă. Numai Cuvântul lui Dumnezeu este. Dacă cuvântul lui Dumnezeu este locul în care ar trebui să căutăm adevărul, atunci de ce ne ținem încă de această idee veche, „Urmează-ți inima” (sau „reacția intestinală”)? Este ipocrit pentru un creștin să creadă în această frază.

De ce? De la începutul până la sfârșitul Bibliei, există avertisment după avertisment pentru bărbatul și femeia lui Dumnezeu să evite ceea ce urmărește inima. De ce? Ar trebui să-l urmăm pe Isus! El Însuși a spus: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci ori va urî pe unul și va iubi pe celălalt, ori va fi devotat unuia și va disprețui pe celălalt” (Matei 6:24).

Dacă ne urmăm inimile, atunci este imposibil să-L urmăm pe Isus. Trebuie să-l avem pe Isus, nu inimile noastre, ca stăpân! Mai observă niște Scripturi cu mine. „Și El le zicea tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-și salveze viața, o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine, el este cel care o va mântui.” (Luca 9:23-24). Isus susține că, pentru a-L urma, trebuie să ne lepădăm de noi înșine. Isus ne oferă viața veșnică. Ar trebui să avem suficientă încredere în El pentru a ne pune viața în mâinile Lui. Trebuie să ne pierdem viețile în fața Lui (ceea ce înseamnă să negăm căutările inimii) și să ne înlocuim viețile cu voia Lui (Gal. 2:20). Când facem asta, El ne garantează libertatea de robia păcatului și veșnicia în cer cu El. Cu siguranță va merita totul!